Legendele toamnei – Legends of the fall

Planurile Omului nu coincid neaparat cu vointa lui Dumnezeu. Oricat de elaborat ar fi un plan al Omului, oricat de multi ar fi cei implicati, indiferent de investitiile uriase facute inspre a reusi, cuvantul final il are doar Dumnezeu.

Am trait in ultimele luni cu siguranta castigarii alegerilor din SUA de catre d-na Clinton, dar si cu speranta ca ceva se va intampla astfel incat sa castige dl. Trump. Iata ca a castigat. Spre marele bine al poporului american si, spun asta cu temei, spre binele nostru, al romanilor. Este cunoscut apetitul unic in Europa al romanilor pentru America, mare parte din noi am crescut „asteptandu-i pe americani”. Suntem poate poporul cel mai filo-american la est de Atlantic. Cu toate acestea, administratia Obama-Hilary Clinton ne-a tratat cu foarte multa reaceala (incerc sa fiu diplomat…). Timp de trei ani, incepand cu noiembrie 2013 pana la sfarsitul lui 2015, Romania a fost singurul stat membru NATO fara ambasador al SUA. In diplomatie este evident un astfel de „mesaj”, el fiind des folosit pentru a arata „pozitia” pe care o anumita tara o ocupa in ierarhia intereselor celui ce are de numit ambasadorul. Deloc de neglijat ca subiect a fost si cel al eliminarii vizelor de calatorie pentru cetatenii romani ce se deplaseaza in SUA. Nimic nu mai subzista astazi, ca element concret, pentru ca noi romanii sa mergem sa cersim viza de calatorie la ambasada americana. Am semnat tot ceea ce era de semnat intre noi si SUA, atat la nivel de cooperare in justitie, cat si in ceea ce priveste relationarea intre serviciile de informatii, CIA-ul si FBI-ul recunoscand public excelentele relatii cu Romania.

Dar iata ca asteptarea cuminte si supusa a noastra pentru numirea unui ambasador de catre adiministratia Obama-Clinton a luat sfarsit in august 2015, cand Senatul SUA a confirmat propunerea Presedintelui si l-a numit ambasador al SUA in Romania pe dl. Hans Klemm. Pentru a acoperi probabil lipsa timp de trei ani a unui ambasador american la Bucuresti, administratia Obama-Clinton a numit un diplomat de cariera, cu vasta experienta in cadrul misiunii dimplomatice SUA la Tokyo – Japonia, ca ofiter de rang doi afaceri economice si fost ambasador intr-o tara cu o populatie de 947000 de oameni (malayo-polinezieni si papuasi ca origini etnice), cu un PIB de sub un miliard de dolari americani si cu o suprafata de 15 ori mai mica decat cea a Bucurestiului si de 14900 de ori mai mica decat cea a Romaniei – Republica Democrata Timorul de Est.

Evident ca noi nu trebuie si nici nu s-ar cadea sa judecam in vreun fel numirile de ambasadori ai altor tari la Bucuresti. Trebuie sa depunem toate eforturile pentru o buna primire a acestora, pentru mentinerea unor stranse relatii cu tarile pe care le reprezinta, fiind de la sine inteles ca Romania este cu mandrie o tara membra a UE, a NATO, semnatara a aroape tuturor tratatelor si conventiilor internationale ce definesc actualul climat de cooperare intre tarile dezvoltate. Ce ne facem insa atunci cand un ambasador la Bucuresti aplauda frenetic o inmormantare si se intristeaza la nunta ? Fac parte actiunea, atitudinea lui din normele si uzantele diplomatice? Cu siguranta nu ! In principal, relationarea la nivel diplomatic dintre state se bazeaza pe Conventia de la Viena din 1961. Aceasta interzice in mod expres amestecul diplomatilor straini in treburile interne ale statului in care sunt acreditati.

O societate (mai ales una trecuta prin 45 de ani de comunism si 26 de ani de post-comunism/capitalism incipient/tranzitie sau orice notiune putem noi aplica definirii societatii romanesti) nu este un mecanism inert, amorf, ci dimpotriva, are o viata foarte activa, raspunde la tot felul de provocari, se schimba in functie de factorii externi cu care intra in contact. Societatea noastra, ca orice alta societate, are si bune si rele, este compusa din mai multe parti, fiecare cu interese proprii. Intr-o astfel de tara, in care organisme extrem de respectate atrag atentia asupra derapajelor anumitor institutii, in timp ce presa este impartita aproape in mod egal intre a denunta sau a apara institutiile respective, un ambasador nu are voie sa fie parte a jocului! Nu poate aplauda public pe unul sau pe altul dintre jucatori. Nu poate vorbi pe sleau in spatele usilor inchise, in termeni fermi de genul „vom face tot ceea ce este posibil ca actualul premier sa ramana si dupa alegeri”, cu oameni ce au relevanta sporita in procesul electoral (probabil ca in Timorul de Est nu exista ecou in spatele usilor inchise, aici avem insa aceasta caracteristica locala…). Un Ambasador nu poate fi parte a procesului electoral din tara unde se afla acreditat temporar… Nu poate, de asemnea, sa fie vedeta a clipurilor de sustinere a diversilor sefi temporari de institutii publice. Nu poate sa se pozeze cu steagul asa zisului Tinut Secuiesc, stiind desigur ca se afla in Romania la post, iar tricolorul nostru ii este, banuiesc, cunoscut. Oricat de mult l-ar asigura prietena dansului din Tel Aviv ca poate actiona discretionar aici in tara noastra, haina pe care o poarta ii impune un anumit tip de atitudine.

Dar iata ca ceva s-a schimbat. Ceva major. Nu stiu de ce, dar in ultimii ani nu am mai simtit deloc ca as vrea sa revad America. Nu doar eu. Foarte multi din cei cu care am stat de vorba. Cred ca noi romanii ne-am simtit usor tradati, am simtit ca pentru America nu conteaza decat propriul interes, ocuparea de pozitii cat mai bune si asigurarea lor. Am simtit ca politica Obama-Clinton nu ne-a adus pe pozitia de respect pe care o meritam din plin. Vizionand un discurs extraordinar al lui Donald Trump (pe care il atasez acestei scrieri), am inteles cat de mult am gresit. Nicidecum America nu trebuie, nu trebuia judecata de catre mine, de catre noi, ci eventualul „grup”, parte a eventualului „sistem” ce a determinat o astfel de atitudine, dand nastere la o astfel de reactie din partea mea (a noastra). America este o natiune cu adevarat mareata. Iar astazi Dumnezeu a parafat aceasta prin alegerea facuta. Donald Trump a fost ales pentru ca nu era parte a „sistemului” („establishmentului” cum ii place chiar lui sa spuna). A fost ales pentru ca el a ales sa spuna adevarul, pentru ca a iesit in fata alegatorilor, a poporului, asa cum este el, fara fard, fara replici si gesturi invatate cu specialisti, fara discurs citit de pe foaie… Din punctul meu de vedere, a fost genial…

Am avut ocazia sa ii cunosc familia. Acum sapte ani. Am petrecut cateva ore impreuna, intr-o duminica superba. El nu era prezent. Nici prin cap nu imi trecea ca se va ajunge aici. Am discutat despre diverse proiecte pe care ei vroiau sa le porneasca in acea locatie, am descoperit prieteni comuni si, mai ales, le-am vorbit despre Romania, despre avantul pe care il luase tara mea in acea perioada. Tin minte ca le-am povestit despre placutele de la Tartaria si despre Delta Dunarii. Au fost super impresionati si au promis ca vor petrece sigur o vacanta aici. Dar eu nu am mai revenit, am considerat doar ca a fost o dupa-amiaza petrecuta placut, pe malul oceanului. Sper sa mai gasesc pozele din acea vreme…

Am o certitudine. Votul din America va avea un puternic ecou la Bucuresti. Iar pentru Romania va fi foarte bine.

Doamne ajuta !

P.S.

Am „presimtirea” ca in primavara lui 2017, printre primele cinci vizite externe ale celui de-al 45-lea Presedinte american, se va numara si cea in Romania. Bineinteles, daca guvernul nostru la acea data va fi unul expresie a vointei poporului. Precum s-a intamplat azi in America…

Black … Sea

Se pare ca Antenele nu uita. Iar numele meu va fi in continuare aruncat in eter de catre trupa de soc a A3-ului. Pana azi m-am abtinut in a intra in orice fel de interactiune cu acestia, incercand pe de o parte sa accept “vremurile”, constient fiind ca orice actiune a mea va necesita un efort mare pentru a imi repara imaginea atat de mult afectata in ultimii 5 ani, iar pe de alta parte am luat de bune sfaturile unor prieteni, jurnalisti sau actionari in media, care mi-au recomandat “sa stau si sa inghit” pentru ca nu voi avea nicio sansa in fata unui (unor) trust (uri) atat de puternice, cu atat de multa vizibilitate.

Trebuie totusi sa arat de unde vine acest apetit al A3-ului de a ma ponegri, discredita, de a ma manji cu tot felul de acuzatii. Totul a plecat din perioada imediat urmatoare castigarii alegerilor de catre USL. Am primit un telefon de la o doamna ce s-a recomandat ca fiind asistenta d-lui Sorin Alexandrescu si m-a invitat “de urgenta” la o discutie cu dansul. Discutia a avut loc chiar in acea zi, in biroul dansului de la sediul Intact. Discutia a constat de fapt intr-o serie de amenintari, de genul: “stiti bine cine suntem, stiti ca va putem distruge mediatic si nu numai, va rog sa uitati imediat subiectul …. , deoarece acesta este un subiect la care familia Voiculescu tine personal foarte mult, iar pentru noi este nenegociabil”. Pentru ca la vremea respectiva nu aveam atitudinea de astazi si, din pacate, priveam mai mult pe orizontala decat pe verticala, clipa, prezentul fiind cele ce contau, mi-am permis sa ii raspund exact cum am simtit in momentul acela, termenii nefiind chiar onoranti pentru mine. Dl. Alexandrescu mi-a spus clar si raspicat ca aceasta este alegerea mea, dar sa fiu constient ca voi fi strivit de puterea lor mediatica.

Ceea ce a urmat a confirmat amenintarile d-lui Alexandrescu.

In viata mea s-a intrat cu bocancii. Niste jurnalisti, impreuna cu diversi invitati, intr-un gen de spectacol ciudat, ce imbina satira, fictiunea, pamfletul, pentru mine greu de digerat, par a avea de acoperit doua directii clare: audienta si plata unor polite catre diverse personaje (imbinat desigur, la pachet, si cu un soi de santaj). Audienta o au din belsug, fiind pe locul doi in clasament. In ceea ce priveste plata politelor, aici avem o lunga lista, dar, de departe, fostul Presedinte Basescu este tinta principala, “nenegociabila”. In mod sigur nu pot fi banuit de simpatie sau orice fel de legatura cu acesta, asa ca nu ar trebui sa fiu intrpretat ca subiectiv atunci cand afirm ca toata actiunea Antenei 3 impotriva familiei Basescu si a apropiatilor sai a deposit orice zona a admisibilului, a trecut peste orice deontologie a profesiei de jurnalist, neavand ca termen de comparatie decat o actiune de tip mafiot, bine organziata. Cu tinte precise, cu o agenda bine pusa la punct, cu atragerea periodica in unele cazuri sau continua in altele, a diverselor personaje publice, unele de mare valoare in aria lor de activitate, pentru a confirma afirmatiile jurmalistilor din platou.

Strict referitor la emisiunea Sinteza zilei din data de 6 octombrie 2016, tin sa fac cateva precizari:

am petrecut in aceasta vara cateva week-end-uri pe litoralul romanesc. Am ales o plaja unde se gaseau deja prieteni de-ai mei. Nu sunt de acord cu termenul “plaja de fite”. Nereferindu-ma la mine, ar insemna ca toate miile de turisti ce s-au bronzat pe acele sezlonguri trebuie cetegorisiti drept fitosi?

M-am cunoscut recent cu Daniel Dragomir si ne-am imprietenit relativ repede. Este un om ce poseda o inteligenta iesita din comun, are un bagaj cultural-informational (si nu ma refer la cel specific serviciilor de informatii, aceasta fiind o zona ce nu de catre mine poate fi analizata…) de exceptie si, cel mai important, este un om deosebit prin modul in care se comporta. Mi-a facut mare placere sa petrec timp cu el si cu familia lui si sper sa il revad cat mai curand;

Pe D-na Alina Bica am cunoscut-o chiar atunci cand pozele de pe plaja prezentate de catre Antena 3 au fost facute;

Nu am participat la masa la care, conform Antena 3, au fost prezenti Elena Udrea, Alina Bica, Daniel Dragomir, etc.

Incercarea grupului din platoul Antena 3 de a construi o poveste in jurul prezentei mele sau a altor persoane in niste locuri publice, inconjurati de sute sau chiar mii de alti oameni, aducand o accentuata nota de conspiratie in ceea ce ne priveste, mai ales legand aceste poze de scandalul momentului (Black Cube), consider a fi la limita de jos a jurnalismului, nefacand deloc cinste celor ce promoveaza astfel de practici. Este evident ca, cine doreste a face astfel de planuri precum cele descrise de A3, nu o face in public, pe plajele de pe litoral sau in restaurante;

De fiecare data cand ma duc in fata Instantei, mi se aminteste ca beneficiez de prezumtia de nevinovatie si ca pana la o eventuala decizie definitiva de condamnare, sunt considerat nevinovat. Are oare jurmalistul Gadea sau unii dintre colegii lui o alta parere/abordare, justificata, desigur? Pentru ca modul in care sunt prezentat de catre dansii in fata intregii tari este unul de vinovatie dovedita, fara drept de apel;

Referirea la persoana mea, in cadrul materialelor prezentate de catre Antena 3 la emisiunea Sinteza zilei din data de 6 octombrie 2016, precum si in anumite reluari de a doua zi, precum si in multe alte emisiuni ale acestui post, ca “miliardar penal” sau “milionar penal” sau expresii precum: “dupa ce a furat de la stat, se relaxeaza pe plaje de fite”, pe langa faptul ca este total neadevarat, este si de natura a imi aduce grave prejudicii de imagine. Din acest motiv, ma adresez instantelor de judecata pentru a indrepta cele prezentate.

Am observat o pozitie publica a d-nei Udrea in ceea ce priveste aceasta emisiune, pozitie cu care sunt total de acord si, atat cat se poate, o incurajez sa mearga pana la capat si sa spuna ceea ce stie.

Adevarul nu este si nu va fi nicicand miscibil cu astfel de activitati precum cele instrumentate de catre dl. Gadea, asa ca, mai devreme sau mai tarziu, totul va fi dezvaluit. In lipsa unei legi clare a presei, este aproape imposibil sa iti reabilitezi numele dupa ce un astfel de grup te-a inclus in zona tintelor lor.

Vedem zilnic la televizor catuse. Arestarea preventiva nu mai este demult o exceptie, folosita doar in cazuri de forta majora si atunci cand cel in cauza reprezinta un pericol mare, iminent, pentru societate. Poate ca asa trebuie sa fie, poate ca este singura operatie posibila pentru a ne vindeca ca societate, ca tara, ca neam. Bunicii mei imi spuneau ca ei au fost o generatie de sacrificiu, la fel imi spun si parintii mei. Din pacate, exact asta le voi spune si eu copiilor mei. Noi suntem o generatie de sacrificiu. Ceea ce ma sperie insa, este legat de modul in care se aplica aceasta selectie. Justitia nu mai este oarba, asa cum ar trebui, ci are o privire foarte ascutita pe directiile dictate de catre unii sau altii, fiind insa total dezinteresata pe alte directii. “Prezumtia directionata de vinovatie” este si va fi sintagma la moda a urmatorilor ani. Multi dintre noi ne dorim democratie la noi in tara, ne dorim sa fim lasati sa muncim, sa cream, fara interventia politicului sau a diverselor organisme de stat, mai mult sau mai putin oculte. Ne dorim mecansime simple in economie, reguli de lunga durata, pe baza carora sa ne putem face planuri pe masura. Avem pe masa tot ceea ce ne trebuie, dar nu avem un management de tara de calitate. Toate itele ascunse ale ultimilor ani vor iesi din zona de crepuscul si vor fi vizibile noua tuturor. Vom vedea cu totii ca pregatirea profesionala, meritul, nu au contat deloc in a pune oamenii pe functii importante. Totul a fost, este, un joc de pozitionare personala pentru cei ce ne conduc, in speranta intaririi pozitiei lor, in speranta de a obtine tot felul de avantaje, mai mult sau mai putin oculte. Un modest test de inteligenta aplicat celor ce obtin pozitii cheie in stat nu ar strica deloc.

Exista o regula impamantenita a drumului de mijloc. Noi romanii nu reusim sa o aplicam deloc. Noi am fost lipiti de Rusia si am condamnat ferm “imperialismul” occidental, in special exponentul cel mai negru al lui: Statele Unite al Americii. Acum suntem lipiti organic de occident, in special de SUA si condamnam orice are legatura cu Rusia. Total gresit. Avem motive temeinice sa pastram acest tip de relatii apropiate cu SUA, dar asta nu trebuie sa inhibe relatia noastra cu vecinii sau cu tari ce si-au exprimat deschis intentia imbunatatirii relatiilor (in special economice) cu noi, precum China sau India sau alte economii emergente. Fara a plagia un binecunoscut fost ministru/viceprim-ministru, interesul national ar trebui sa fie cel ce primeaza pe agenda conducatorilor nostri.

Despre DNA imi vine greu a ma exprima. Desigur, avand ca motiv doar faptul ca sunt la randu-mi cercetat in doua dosare de catre aceasta institutie. Voi scrie totusi cateva randuri. Nu reprosez deloc faptul ca sunt cercetat. Este normal ca dupa asa o perioada agitata, plina de evenimente mai putin ortodoxe, sa se incerce a se clarifica niste subiecte. Reprosez insa modul in care se realizeaza aceasta cercetare si sunt sigur ca acesta va fi ferm condamnat pe viitor. Mai mult, daca se va dovedi ca anumite dosare au fost facute la comanda, pentru a se ajunge la anumite personaje, in idea neutralizarii acestora pe plan politic, in acest caz lucrurile ar trebui pedepsite exemplar. Pentru ca niciuna din infractiunile ce compun codul penal nu ar trebui sa fie mai grava decat aceasta. A te folosi de pozitia de magistrat, cu onoare si speranta oferita tie de catre popor, pentru a ingradi discretionar si directionat cea mai de pret avutie a omului, libertatea, depaseste ca gravitate orice altceva. Garantarea unei justitii 100% corecte ar trebui sa fie unul din principalele noastre proiecte de tara.

Constient fiind ca un blog precum al meu, aproape deloc vizibil, cu cateva sute de accesari nu poate sta in fata unui trust de presa cu cateva sute de mii de “accesari”, indraznesc totusi sa apas butonul “Publica”.

PS.

Ma intreb cum ar dezbate dl. Gadea inregistrarea discutiei mele cu dl. Alexandrescu…

To WhatsApp, or not to WhatsApp ?

 

Iata-ma pe prima pagina ( http://www.enational.ro/dezvaluiri/whatsapp-ul-pica-pe-tehnica-dna-549274.html/ ). Si nu oricum, ci sunt asociat unui asa zis experiment… Este vorba despre retrocedarea banuit frauduloasa a Fermei Regale Baneasa. Nu voi intra in “fondul cauzei” pentru ca acest subiect se afla in fata unui judecator si isi urmeaza cursul firesc spre a fi solutionat. Nu voi explica, desi ma abtin foarte tare, cum a pornit acest dosar si ce “tinte” avea. Voi face insa cateva precizari de ordin strict analitic:

  • presupusele fapte de care eu sunt acuzat s-au desfasurat in perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2008. O simpla cercetare facuta de catre editorialist i-ar fi dezvaluit acestuia ca serviciul de mesagerie WhatsApp a fost lansat in luna ianuarie a anului 2010. Ar fi astfel greu ca tocmai eu sa fiu cel vizat de respectivele “convorbiri”;
  • aflu din editorialul d-lui Tache ca judecatorii “nu au dat cu flit” (exprimarea dansului…) procurorilor in ceea ce priveste introducerea in dosar a unor convorbiri pe WhatsApp iar eu sunt veriga slaba din acest punct de vedere. A se vedea paragraful anterior;
  • domnul Tache – si nu este singurul reprezntant al presei ce face aceasta afirmatie – precizeaza ca restituirea Fermei Regale Baneasa a fost una ilegala. Nu, nu a fost nimic illegal in cele intamplate acum noua ani. Exista intr-adevar niste afirmatii ale unor procurori in acest sens, dar acestea nu sunt deloc probate, la baza lor stand doar denuntul unui “domn” aflat la ananghie in momentul in care l-a scris. Oricum, doar judecatorul va stabili daca undeva pe parcursul celor desfasurate in procesul de retrocedare s-a incalcat legea;
  • criptarea despre care vorbeste domnul Tache o are si dansul la indemana, asa cum o au la indemana toti utilizatorii de PC. Nu este altceva decat o optiune la instalarea calculatorului, absolut normala si perfect legala. De ce ar fi aceasta o circumstanta agravanta si, mai ales, de ce pentru cel acuzat?
  • nu inteleg cum se poate ca autorul acestui material sa aiba acces la date/informatii din dosarul mentionat, iar noi, cei ce suntem presupusi a vedea fiecare act component al lui, nu beneficiem de acelasi succes. Exista anumite short-cut-uri in sistemul nostru de justitie, accesibile doar anumitor initiati?

Nu mi-am dorit si nu imi doresc sa vad numele meu in presa. Neavand cum sa cenzurez aceste aparitii, mi-as dori totusi ca cele scrise sa respecte adevarul. O mai buna verificare din partea celor ce lanseaza informatii in spatiul public ar fi de foarte dorit. Uitandu-ma la majoritatea cazurilor ce au tangenta cu justitia ultimilor ani, reprezentarea lor in presa (atat cea scrisa cat si cea audio-vizuala) este aproape in totalitate indreptata spre intarirea “prezumtiei de vinovatie”. Iar acest lucru este foarte grav (acum il inteleg pe propria-mi piele), cei in cauza fiind declarati vinovati (public cel putin) cu mult inainte de o decizie definitiva a instantelor. Redau aici cele patru puncte ale Directivei europene privind prezumtia de nevinovatie, adoptata la data de 16 februarie 2016, directiva ce, daca s-ar tine cont de ea, ar oferi un cadru de normalitate in modul in care tratam subiectul acuzatiilor penale:

“1. Nevinovăție până la dovedirea vinovăției. Este interzisă orice manifestare publică din partea autorităților care ar putea sugera vinovăția, înainte de aflarea verdictului. O definiție comună a prezumției de nevinovăție va fi valabilă pentru toate statele membre.

  1. Sarcina probei revine acuzării. Nu persoana acuzată este cea care trebuie să își dovedească nevinovăția. Orice îndoială este în beneficiul persoanei suspectate sau acuzate.
  2. Dreptul la tăcere. Dreptul de a tăcea și de a nu se auto-incrimina sunt de asemenea protejate. Acestea nu trebuie interpretate împotriva suspecților și acuzaților ca o recunoaștere a vinovăției pentru a obține condamnarea lor.
  3. Dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Este un drept esențial care garantează un proces echitabil. Încălcarea acestui drept va acorda persoanelor suspectate sau acuzate dreptul la un nou proces.”

Cei ce privesc acest spectacol din tribune nu au cum sa schimbe sau sa influenteze scenariul, regia. Iar cei in cauza – ma refer la cei acuzati – nu dispun de aceeasi putere mediatica pentru a se apara, pentru a explica cazul lor, pentru a nu mai fi carne de tun. Citeam zilele trecute ca intr-una din tarile Europei, pe parcursul unui proces penal, presa nu are voie sa publice decat initialele celui banuit de savarsirea unor fapte si, pana la eventuala condamnare a acestuia, nu este permis a se publica poza lui (am vazut ca presa a gasit totusi un mic artificiu, publicand desene infatisandu-l pe acuzat..).

Am facut multe greseli in viata. Nu pentru a ma scuza, insa parcursul oricarui om ce pleaca dintr-o zona destul de joasa (financiar, social, expunere, etc) si urca exponential spre anumite pozitii ce par initial de neatins, nu poate fi fara de greseala ( desigur, pot exista exceptii, oameni de o remarcabila structura interna, greu de influentat de atractivii si inselatorii factori externi ). Cred insa cu tarie ca greselile mele nu au avut si conotatie penala. Cred, de aemenea, ca platim si vom plati pentru tot ceea ce am facut rau. Iar definitia acestui “rau” nu trebuie cautata foarte mult. Noi, crestinii, o cunoastem bine.

Traim vremuri grele si ciudate. Viteza cu care totul se intampla nu a mai existat in istoria omenirii, producand grave mutatii in constiinta, in sufletul nostru. Si, ca si in cazul automobilului ce ruleaza cu viteza excesiva, in caz de derapaj urmarile pot fi tragice. Din acest motiv suntem obligati ca in cel mai scurt timp sa ne indreptam spre ceea ce conteaza cu adevarat, sa facem pace unii cu altii si sa incepem sa construim solid, sa ne bazam pe adevar in tot ceea ce facem si sa incercam sa iertam trecutul… “Pacea este de patru ori mai mare decat dreptatea” (Sfantul Ioan Scararul)

Desene pe nisip

Prea multe experimente ce ne includ. De ce trebuie sa renuntam la ceea ce suntem si sa devenim ceea ce „deseneaza” altii? Inteleg si sustin o Europa fara granite fizice, o Europa a popoarelor ei, nu un popor al Europei. Este utopic, imposibil de realizat, un experiment ce are astazi loc, desi este clar ca nu va reusi.

Am fost in Turcia de multe ori. Cunosc bine Istanbul, am fost la Ankara, am petrecut cateva week-end-uri si la Bodrum. Impreuna cu cativa colegi si prieteni la acea data (2003), in cadrul unei vizite la Ankara, l-am cunoscut pe actualul Presedinte Erdogan. Am fost placut impresionat de el, mi s-a parut un om de talie inalta, un bun politician. Dineul oferit in cinstea noastra nu mi-a lasat deloc impresia unui act de obligatie diplomatica. Premierul pe atunci, turc, a iesit din uzanta impusa pozitiei sale si a comunicat mult, pe diverse subiecte cu noi, astfel incat cu unii din cei prezenti atunci acolo are si azi o relatie de prietenie. De atunci si pana acum, Turcia mi s-a parut a fi o tara stabila, impartita intre traditional si modern, insa nu la modul agresiv. Din acest motiv mi-a fost greu sa inteleg miscarea de forta din 15 iulie a.c. Imi este greu sa cred ca resorturile interne au putut genera acest coup d’etat. Si pentru ca am o minte apropiata de analiticul geometric, nu pot sa nu remarc poza modificarilor brutale de guvern din nordul Aficii – Libia, Egipt, situatia cel putin exploziva din Siria, problemele din Irak si Iran. Pe 17 iulie a.c. a avut loc o tentativa de lovitura de stat si in Armenia. Aparent fara legatura, dar va amintiti criza greceasca din 2015 ( Grexit ). Precum si pe cea cipriota. Serbia, Croatia, Muntenegru, mai vechi pe lista dar inca actuale ca incarcatura. Mai la nord, Ucraina este extrem de tensionata, iar Crimeea a devenit avantpost militar rusesc. Aruncati rapid o privire pe harta… Suntem oare o granita? Vom fi arondati, ca de obicei, sau vom sti sa ne negociem pozitia?

Fara a fi partinic, nu pot sa nu remarc amploarea miscarilor sociale din ultima vreme. Mare parte a acestora se datoreaza opozitiei oamenilor la a le fi „desenat” viitorul. Si, oricat de secrete sau oculte incearca a fi unele „desene”, oamenii, indiferent de natie, culoare, pregatire, le observa, le simt si le resping. Asta pentru ca oamenii s-au nascut liberi, asa a vrut si facut Dumnezeu.

Economia are ( mai corect, uitandu-ne in jur, ar fi sa folosim trecutul – economia avea ) propriile reguli, asa zisa economie de piata isi stabileste singura atat jucatorii cat si mecanismele. De ce, brusc, guvernele doresc sa fie atat de implicate? Pentru cei ce au trait vremurile comunismului, stim bine cat de blamat era sistemul centralizat de conducere a economiei, stim ca a fost unul din punctele determinante ale revoltei din ’89.

Exista un principiu important al fizicii, ce se aplica aproape mot-a-mot si in societate, in viata de zi cu zi. Un corp tinde spre starea de energie potentiala minima. Daca am considera bariera de potential din fizica ca fiind o medie a constiintei oamenilor ce formeaza un grup ( neam, popor, etc. ), atunci ar fi foarte simplu de vazut analogia. In fizica, dacă energia E a unei particule este mai mică decât înălțimea Umax a barierei de potențial, ea nu o poate străbate căci impulsul acesteia în interiorul barierei ar avea o valoare imaginara. Astfel, in societate, oamenii nu pot fi impinsi dincolo de bariera constiintei lor (cel putin nu pentru vreme indelungata). Constiinta comuna, media ei, se aplica grupurilor de oameni ce impartasesc valori comune. Noi, romanii, avem in mod clar o constiinta a noastra ca popor si, mai ales, ca neam. De cand am inceput sa circulam liber, sa putem munci in Europa, desi multi s-au stabilit temporar in alte tari, sarbatorile importante ale neamului nostru sunt tinute cu sfintenie. Majoritatea romanilor plecati din tara se intorc acasa de Paste si de Craciun, iar cei ce nu o pot face, sarbatoresc in mod traditional acolo unde sunt. Aceasta este o forta extrem de mare, ce nu o mai intalnim la asa un nivel ridicat la niciun alt popor din Europa si, poate, la nici un altul in lume. Iar acesta forta ne poate ajuta sa devenim un neam prosper, sa ne traim viata in pace si sa construim bazat pe adevar si cu credinta.

In timp ce unele tari isi unesc puterile pentru proiecte uriase de cercetare, pentru a ajunge pe Marte sau pentru a avea energie curata in toata lumea, in timp ce altii gandesc geostrategic pe termen lung, noi ce facem? Ne indatoram permanent fara sa producem astfel incat sa ne platim datoriile, ne certam intre noi doar pentru a ne ataca personal si nu pentru cine stie ce idee/sistem politic salvator, arestam capitalul autohton ( ma refer la posesorii lui… ) pentru a lasa culoar liber celui extern. Nu mai producem aluminiu sau otel, importam ingrasemintele chimice, minele de carbune le inchidem. Arestam somitati ale medicinei romanesti (doar pentru ca nu au plecat sa munceasca in alte tari, probabil, unde ar fi castigat mult mai bine si ar fi putut participa la orice congres international de medicina fara a avea dosar penal…), arestam profesorii nostri universitari si, in general, cam pe toti cei ce ridica capul. Episcopii a caror haina este atinsa cu mare credinta si speranta de milioane de romani, intra mai nou pe “poarta rusinii nationale”. Suntem in plin proces de epurare, proces ce nu-l putem vedea in clar, cu ochii nostri, cel putin nu deocamdata. Suntem mult prea manipulati.

Cred cu tarie ca ne vom reveni. Cumva, ceva, rapid si brutal, ne va trezi. Si, asa cum istoria ne-a facut invincibili in momentele grele, asa va fi si acum. Timpurile nu semana intre ele. Parem nepregatiti a face fata acestor incercari. Dar suntem un popor in totalitate credincios ( crestin-ortodocsi – 87%, romano-catolici – 5%, reformati -3%, penticostali – 2%, etc, doar 0,2% din populatia tarii noastre declarandu-se atee ). Iar Dumnezeu nu ne-a lasat niciodata din mana Lui. Sper sa trecem cu bine de acest an…

Zori sau Amurg ?

Desi ultimii ani m-au indepartat, incet dar sigur, de spiritul optimist, in aceasta dimineata, citind stirea despre alegerea britanicilor de a iesi din UE, am avut o usoara senzatie de satisfactie, de multumire. Nu fac parte din tot mai numerosul grup al euro-scepticilor. Daca ar exista un grup al euro-realistilor, acolo m-as regasi cu siguranta.

Ce inseamna pentru noi, romanii, acest brexit? Ce este de fapt acest brexit? Nimic altceva decat vointa unui mare imperiu, exprimata independent de vointa altora. Ar fi bine sa intelegem cu totii ca lumea nu va fi niciodata un mare teren de joaca al catorva „dregatori” „imbracati in piele de oaie”. Lumea a fost facuta, exista si va dainui compusa fiind din „neamuri”. In Evanghelia dupa Matei gasim: „Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti.” Noi, romanii, suntem un neam. Nu am nici cea mai mica indoiala ca toti cei care vorbesc romaneste, oriunde s-ar afla, simt puternic ca apartin neamului nostru. Nu mai avem taria si unitatea pe care o aveam pe vremea lui Decebal. Avem momente cand ne-o readucem aminte, dar se disipa repede inmuiata fiind de lupta fiecaruia de a se adapta unei societati moderne extrem de dinamice, ce incearca cu putere sa ne depersonalizeze. Suntem din ce in ce mai mult un numar, un nick-name, o imagine formata de altii, etc. O mare parte a societatii occidentale nu a reusit sa ramana inradacinata in ideea de neam. Generatie cu generatie au acceptat „luxul” oferit de societate, s-au inscris pe rand intr-un sistem matematic corect, dar cu siguranta indepartat de istorie, traditie, ideea de neam. Pentru a nu fi inteles gresit, subliniez ca sunt un sustinator al relatiilor deschise, oneste, constructive intre tari. Nu sunt deloc adeptul izolarii, nu cred in excesele nationaliste. Am prieteni din aproape toate regiunile lumii, de rase si religii diverse, cu care ma inteleg extraordinar, cu care discut orice subiect. Si cred in dreptul fiecarui neam de a-si defini directia pe care vrea sa mearga, indiferent de presupusul interes al altora. Nu cred in ideea de „jandarm mondial”, nu cred in forta armatelor (vizibile sau nu…) de a impune un lider unic al lumii intregi. Nu inteleg aceste intepaturi zilnice intre vest si est. Cred insa cu tarie in frumusetea noastra, a romanilor, ca neam. Chiar daca momentul este unul foarte dificil, prin faptul ca multi dintre noi, in cautarea unei eventuale vieti mai bune, trebuie sa traiasca, sa munceasca in tari straine, prin faptul ca aici, intern, nu reusim de mai bine de 25 de ani sa ne gasim linistea si sa incepem sa construim. Nu cred in arestari si catuse artificiale si nu cred ca este intamplator ca aproape toti romanii (probabil cu totii in viitorul apropriat) ce au avut/au un anumit nivel de relevanta sunt deja in inchisoare sau in drum spre. Cred ca trebuie sa ne definim un moment zero, sa plecam impacati mai departe pe drum si sa construim. Sa construim pe stanca, nu pe nisip… Avem nevoie de cineva care sa ne inspire si sa ne conduca in aceasta directie. Sa fie curat in toate actiunile lui, sa fie integral dedicat intereselor noastre. Despre aceste ganduri, mult mai detaliat, voi scrie in curand.

Asadar, zori sau amurg? Eu cred ca sunt zorii unei Europe noi si nu in amurgul ei. Astazi, 24 iunie 2016, de sarbatoarea Sanzienelor, traim o zi istorica. Sa nu credem in toate prorocirile nefaste pe care le propaga atat de multi „specialisti”. Sa avem Credinta si sa mergem inainte ca Neam. Sigur ne va fi bine !

Am divortat

Cinci ani fara o luna. Atat de mult a durat. Dar s-a terminat, in sfarsit.

Am contestat in permanenta competenta franceza in a solutiona divortul a doi cetateni romani, nascuti si casatoriti in Romania, avand doi copii nascuti si crescuti in Romania.

Am fost condamnat de instantele romanesti pentru „rapire internationala de copii”. In sensul ca am rapit fetitele mele, dintr-o insula din Caraibe, unde au locuit cu mama lor cca. doua luni si le-am adus acasa, la Snagov, unde au trait sapte ani non-stop (fac o paranteza, spunand ca ma bucur extraordinar de mult pentru decizia instantelor in ceea ce o priveste pe d-na Anamaria Nedelcu. O tara trebuie sa-si apere cetatenii !).

Pe data de 17 iunie 2011 am intrat, pentru prima data in viata, intr-o sala de Tribunal. Eram chemat de catre fosta mea sotie, printr-o cerere de divort. Se petrecea in partea franceza a insulei St. Martin. Nu pot descrie niciodata turbulenta acelor momente. Perioada februarie 2011 – inceputul lui 2014 a fost cea mai urata perioada din viata mea. Uitandu-ma acum inapoi, nu ma regasesc acolo, mi se pare ca nu eu am trait acele momente. A fost ingrozitor !

Fosta mea sotie a deschis atunci, in iunie 2011, sirul unei lungi relatii intre mine si salile de judecata. Zeci de plangeri penale, denunturi, procese civile de toate felurile – in total peste 100 de actiuni. Nu imi venea sa cred ca, aproape saptamanal, primeam cate o noua citatie. Toate acestea cumulat cu sutele de articole in care „fosta” ma descria in cel mai epic mod cu putinta. Am fost trecut prin toate – de la violenta la amantlacuri, de la pierderi de sarcina la boli venerice, de la rapire internationala de copii la cereri pentru decaderea mea din drepturile parintesti. Sincer, atata mizerie nu am crezut ca pot trai. Dar, iata ca dupa cinci ani, pe terenul de joc ales de dansa si puternic contestat de catre mine, am scapat.

Pot spune ca decizia judecatorului din Basse Terre este una inteleapta, indreptata in special spre interesul copiilor mei. Datorita faptului ca nu pot iesi din casa, deocamdata, judecatorul a stabilit resedinta copiilor la mama. Din lectura deciziei, atat eu cat si avocatul meu francez, banuim ca resedinta copiilor ar fi putut fi usor stabilita la tata, in Romania, daca nu ma confruntam in aceasta perioada cu acest tip de restrangere a libertatii mele. (dar inteleg situatia in care ma aflu – eu si alti 23 de inculpati. Nimic nu este prea mult atunci cand numarul doi in stat „trebuie” prins in chingile penalului…).

Sper ca viata copiilor mei, a bunicilor lor, a mea, sa reintre in normalitate. Acum, fetitele mele vor putea veni in tara lor si isi vor revedea bunicii, verisoara, celelalte rude.

Despre spatiu si timp

Aveti idee cat de mare este distanta intre libertate si catuse? In media cazurilor, in tara noastra ma refer, este de cca. 12 ore. Te trezeste dimineata, de obicei intre orele 6-7, un batut puternic in usa. Niste domni cu masti pe fata, neaparat de statura masiva, navalesc peste tine in casa. Sunt urmati de un domn procuror sau un ofiter de politie judiciara sau si si. Ti se comunica un mandat de perchezitie si ti se pune in vedere ca libertatea ta de miscare este restransa, in asa fel incat sa fii in permanenta in raza lor vizuala. Ti se dau doua ore pentru a-ti aduce un avocat, bineinteles, daca vrei asta. Apoi incepe calvarul. Casa iti este rascolita milimetric. Tot ceea ce are memorie electronica iti este luat. Documentele tale la fel. Apoi, dupa ce se termina perchezitia domiciliara, ti se arata un al doilea mandat. Cel de aducere. Este evident ca era nevoie ca statul sa cheltuiasca resurse importante pentru a se asigura ca nu te pierzi pe drum, ca nu fugi de el… Nu conteaza deloc lipsa antecedentelor, faptul ca nu esti acuzat de nimic ce presupune violenta. Foarte important este ca intre usa casei si masina, atunci cand iesi flancat de catre domnii ce poarta masti, sa fie cateva echipe tv.

Dupa drumul cu sirena si girofarul pornite ajungi la o alta usa. Cel mai des intalnita este cea pe care scrie DNA. Dar concurenta se agita puternic pentru a reduce din avans. Intre masina mascatilor si usa DNA, alte echipe tv.

In fata procurorului e simplu. Cel putin asa a fost in ceea ce ma priveste. Mi-a adus la cunostinta ca sunt suspect. M-a intrebat, plictisit, daca vreau sa dau declaratie. Bineinteles, am raspuns. Cunosc bine acest subiect si pot ajuta la aflarea/intelegerea adevarului. Nu am trezit interes, din contra. Mi-a spus ca stie tot ceea ce are nevoie, ca nu-i mai trebuie nimic. Si, uitandu-se in ochii mei, incercand un aer doct ce nu i-a iesit deloc, mi-a spus asa: „ani multi de puscarie… e grav… ” Importanta acelui moment, semnificatia celor rostite de catre procuror aveam sa le inteleg mai tarziu. Desi, recunosc, avocatul ce ma insotea le-a deslusit pe loc iar eu am refuzat sa cred.

A urmat, imediat, o noua hartie (existenta deja, asa ca prezenta mea acolo era doar o formalitate ce trebuia indeplinita…), prin care am fost transformat din suspect in inculpat.

Si, iar, o noua hartie. Ordonanta de retinere pentru 24 de ore (si aceasta hartie era deja scrisa, facea parte din plan…).

Asa de simplu este.

Acum, azi, vad mult mai limpede acele momente si le inteleg rostul. Nu voi comenta prea mult in ceea ce priveste fondul cazului. Voi insista insa pe zona procedurilor ce s-au desfasurat. Ca sa nu lungesc prea mult mica poveste si pentru a nu respecta planul clasic al unei naratiuni, voi porni cu sfarsitul (cel dorit de dansii, nu neaparat si cel realizat/realizabil). Si anume: Tariceanu trebuie sa cada. El este una din tinte. Celelalte vor aparea pe parcurs.

De ce am inceput cu posibilul sfarsit? Pentru a intelege cum functioneaza justitia directionata. Pentru a intelege ca ceea ce se intampla astazi in Romania este de o gravitate extrema. Iar inertia sociala, politica, economica nu lasa sa se vada pe loc efectul actiunilor de azi. El va fi resimtit din plin in urmatorii ani. Vom avea o societate bazata pe frica, pe denuntatori ce fac ceea ce fac doar ca sa scape ci nu din dorinta de a spune adevarul. Clasa politica va fi una total subjugata detinatorului cheilor de la catuse. Iar economia va avea doar patroni cetateni straini. Poate ca noi romanii vom mai putea vinde cate ceva in piata, dar si acest ceva va fi foarte bine definit si va trebui sa respecte zeci de norme venite de nici nu mai stii de unde. Deja capitalul autohton aroape a disparut, iar proprietarii lui sunt in puscarie sau in drum spre.

Sa revin. Intregul demers al anchetatorilor a fost directionat inspre a obtine ORICE pentru a-l incrimina pe CPT. Personal, am asistat la momente penibile, ce nu credeam ca pot avea loc intr-o institutie ce se bucura de peste 60% !!! din increderea populatiei. Dupa ce am fost tarat cu catuse la maini prin diverse locuri, dupa ce mi s-a spus clar ca nu au nevoie de nimic de la mine, am fost chemat (de cateva ori) pentru a face un denunt. Mi s-a spus ca nu sunt nici cel mai bun si nici cel mai rau din acest dosar, mi s-a spus ca el, procurorul, este cel mai bun prieten al meu in acest moment si ca am sa fiu uimit cate lucruri bune se pot intampla. Cei care ajuta actul de justitie beneficiaza de multe avantaje. Pe scurt, daca acceptam sa fac un denunt incriminator pentru CPT sau Steinmetz, astazi eram liber.

ZZ – ziua zero

Ideea de a construi un blog sau o alta varianta de exprimare online m-a bantuit de cca patru ani. Nu i-am dat curs, in principal datorita nu-ului ce mi-l spunea partea non-logica din mine. Fiecare noua incercare, provocare din viata mea a mai adaugat greutate in talerul numit decizie logica. Cel de-al doilea taler – decizia constiintei, a sufletului -, cel care imi inhiba dorinta de a forma un blog, a fost destul de putin alimentat in ultimul timp. Cred ca masa critica a hotararii de a fi prezent online a fost atinsa ieri, 1 iunie 2016. O imbinare de evenimente petrecute in aceasta zi m-a facut sa scriu aceste randuri, facandu-ma astfel prezent in uriasa si interesanta comunitate a celor care au ales sa se exprime pe internet.

Oameni apropiati mie, la care tin foarte mult, m-au sfatuit sa nu fac acest pas. „Limbajul lui Dumnezeu este tacerea” se spune. Si atunci de ce sa tulbur pe altii (si pe mine) cu diverse ganduri si idei scrise aici? Poate pentru ca „fiziologic” nu mai pot pastra in mine atat de mult. Poate si pentru ca altii pot gasi ajutor si le poate fi de trebuinta ceea ce scriu. Poate ca multi impartasesc aceleasi idei, pareri si aici poate fi un punct de intalnire al lor. Poate ca altii nu sunt deloc de acord cu ceea ce citesc aici, au alte pareri si, in masura timpului disponibil, voi putea clarifica unele aspecte.

Ca formatie, sunt mai aproape de zona reala decat de cea umana. Va trebui asadar sa-mi fie scuzat stilul si inteleasa modesta exprimare literara.

Doamne ajuta !