O suta

Faptul ca avem o societate sfartecata de conflicte, a ajuns sa nu mai mire pe nimeni. Ne-am obisnuit cu scandalul politic aproape zilnic, nu mai tresarim la apritia pe tv a “breaking news-ului” – aceasta categorie atat de rar intalnita acum zece-cincisprezece ani dar atat de prezenta astazi. Ideologia, ce ar trebui sa fie liantul unui partid politic, a fost inlocuita de promisiunea fara acoperire fata de alegator si de santajul financiar sau/si penal in ceea ce priveste evolutia, accederea in cadrul partidului sau, daca este cazul, in cadrul guvernului si a institutiilor statului. Este evident ca am involuat dramatic in ultimii multi ani (ma feresc sa dau o cifra, pentru a nu se specula un anumit partizanat…) in ceea ce priveste societatea politica dar si cea “civila” in ansamblul ei. Poate ca niciodata in istoria ultimilor 28 de ani nu am fost atat de slab reprezentati si atat de prost vazuti, atat in Europa cat si in restul lumii. Lipseste proiectul de tara, lipseste avantul social inspre a construi, nu mai avem liderul de urmat ci unul majoritar desconsiderat. Nu cred ca avem de-a face cu o vina clar definita si clar apartinatoare unui om, unui partid, unui grup. O sa las sociologii sa defineasca mai bine relationarea dintre noi, ce a dus la o astfel de societate. Ar putea fi un studiu interesant de realizat si, de ce nu, de folosit, daca vom avea sansa unor adevarati conducatori de tara.

Am vazut cu ochii mei, timp de multi ani, la nivelul cel mai inalt al ei, modalitatea pragmatica, extrem de eficienta, a constructiei unui “proiect politic”, de catre/cu ajutorul unor mercenari ai consultantei internationale si interne. Am vazut cum un om politic, bun la origini, poate fi usor indreptat spre zona negativa a atacului la persoana, a santajului de mai multe tipuri, a discursului distructiv, desi el nu se regasea deloc in acea zona, fiind predispus spre constructie reala, spre dialog impaciuitor si spre gasirea in comun, indiferent de apartanenta politica, a celor mai bune solutii. Liderul actual nu mai are nevoie, din punctul de vedere al managemantului modern de campanie politica, de idei sau carisma, de un crez ce il face sa urmeze un anumit drum fara a ceda compromisurilor majore. Este suficient sa urmeze un traseu bine si strict definit de catre altii, persoane cu care nu empatizeaza (in cele mai multe dintre cazuri), traseu format din evenimente provocate, de regula in zona stirilor negative. O matematica adaptata savant pentru a urmari si a atinge scopul propus, insoteste “candidatul” pe toata perioada misiunii. In functie de cifrele sondajelor efectuate, de cele mai multe ori nepublice, se ajusteaza directia prin crearea sau eliminarea unor puncte de interes de pe traseu. Candidatul a ajuns astfel un pion al unei stiinte exacte, ce il ajuta sa cucereasca pozitia dorita. Pe bani foarte multi si cu sufletul vandut. Strategia este doar una pe termen scurt si nu are deloc de-a face cu binele tarii sau, dupa caz, al comunitatii deservite.

O intrebare fireasca ar fi: pai bine, in aceste conditii, cum de mai suntem in picioare, cum de mai existam ca tara, ca natie, ca popor? Raspunsul este foarte complex si, probabil, imposibil de dat in totalitate. In mare parte, daca am transmuta spiritul romanilor de acum 100 de ani in Romania de azi, raspunsul ar fi ca nu mai existam ca tara (asa cum intelegeau ei atunci notiunea de tara), ca nu ne mai recunoastem ca natie, dar ca inca avem inima unui popor. Desigur ca acea conjunctura internationala favorabila (prabusirea Imperiului Rus si a celui Austro-Ungar, conjunctura de la sfarsitul primului razboi mondial, etc), actiunile regelui Ferdinand si ale reginei Maria, inegalabila si eficienta diplomatie a lui Ionel Bratianu, au ajutat la crearea unei Romanii Mari la 1 dec 1918. Dar ceea ce a contat in mod decisiv a fost unirea in suflet a poporului nostru, ce nu mai putea suporta despartirea ce i-a fost impusa. A fost poate momentul de varf al afirmarii sentimentului nostru national.

Iata ca la 100 de ani de atunci, notiunea de tara si popor nu mai include neaparat o stricta delimitare in interiorul unor granite fizice. Un autentic sentiment national a devenit acum cel putin desuet, cei ce inca-l poarta fiind considerati nationalisti. Frumosul proiect european, al unei uniuni de tari, este transformat de cate unul sau altul intr-un proiect de cucerire sau dominare a tarilor. E adevarat ca nu prin modalitate armata, dar la ce ar mai folosi asa un efort cand metodele inteligent aplicate sunt mult mai eficiente?

Revenind insa la “oile noastre”, ca sa fiu in ton cu un foarte simpatic ministru de resort, iata ca un eveniment major va avea loc in curand. O consultare nationala la care poporul nostru trebuie sa dea un raspuns. O singura intrebare cu un singur raspuns. Nu stiu cat de mult conteaza din punct de vedere procedural, al infapturirii justitiei, raspunsul pe care poporul roman il va da. Va fi insa examenul extrem de dur, ora adevarului, in ceea ce priveste existenta noastra ca neam. Acum, pe 6 si 7 octombrie 2018 (poate ca nu intamplator vom vota chiar de Sfantulu Apostol Toma), la 100 de ani fara 54 de zile de la Marea Unire, vom afla daca am supravietuit ca neam. Avem o istorie incredibila pe aceste pamanturi ce formeaza azi Romania. Am fost aproape permanent atacati, jefuiti, ucisi, ni s-au luat copiii pentru a lupta in osti straine, am fost scut in fata popoarelor barbare pentru ca acestea sa nu ajunga in occident, in Europa luminata. Noi am murit oprindu-i, in tot acest timp vestul Europei dezvoltandu-se in liniste, crescandu-si copiii fara grija razboiului cu triburi sau popoare ale orientului ce cautau noi teritorii de cucerit, de jefuit. Este nedrept sa avem astazi statutul dezonarant pe care ni l-au lipit de frunte si este dureros sa asistam la oprobiul ce ni-l dedica. Dar…
Am calatorit mult, foarte mult prin Europa si prin lume. Ramanand insa in zona Europei, am observat cateva aspecte interesant de amintit. Iata ce avem noi si ei nu mai au:
i) avem bisericile pline in timpul liturghiei, oriunde pe teritoriul tarii noastre;
ii) avem tot poporul in strada, in jurul bisericilor, de sarbatoare Invierii. Noi chiar respectam Invierea, o simtim in suflet, indiferent de ceea ce suntem in restul anului, indiferent de cat de mult ne uram sau ne injuram unul cu altul. De Inviere suntem toti prezenti, unul langa altul si ne iertam unul pe altul, aprindem lumanarea de la cel de langa, chiar daca se poate nimeri ca acesta sa fie “dusmanul” nostru in restul timpului;
iii)inca mai avem acele gospodarii frumoase, simple, ale taranilor autentici, cei neatinsi de “progres”. Cei de la care cumparam cateodata branza aceea atat de gustoasa, facuta dupa metoda lor traditionala, veche de sute de ani, sau rosii, ardei, vinete “cu gust”
In Europa vestica bisericile sunt goale. De Paste nu exista aceasta comuniune pe care noi o traim aici. Notiunea de “la tara” a disparut.
Suntem singurul popor din Europa ce nu si-a schimbat, major, granitele. Chiar daca astazi avem teritorii ce lacrimeaza dorind sa faca din nou parte din trupul caruia apartineau, ca neam am ramas aici. Nimic din istorie nu ne-a mutat sau anihilat. Vizitand Romania, Papa Ioan Paul al doilea a spus despre tara noastra ca aici se afla Gradina Maicii Domnului. Poate ca stia ceva Sfintia Sa, ceva ce noi simtim in interiorul nostru dar nu stim sa exprimam, sa “traducem”.

1 comentariu la „O suta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × three =