Raul este limitat in timp, nu poate dainui. Nu are capacitatea de a rezista „a la long” si se disipa in timp pana la pieire. Nu putem pune semn de egalitate intre cele doua notiuni – „bine”si „rau”. Binele a fost creat si are caracteristicile „Facerii”, pe cand „raul” a aparut la un moment dat, prin alegerea noastra, a oamenilor. Este asadar din start un dezechilibru major in ceea ce priveste puterea si menirea lor. Observam (sau ni se pare) totusi ca „raul” este mai prezent, mai activ si mai intens decat „binele”. Este insa doar o chestiune de perceptie, nu este adevarul. Incerc sa explic: natura noastra, a oamenilor, este strict una buna, pozitiva. Este ceea ce am primit atunci cand Dumnezeu ne-a creat. Este vesnica si nu poate fi in niciun fel extrasa din noi. Asa cum ne-am obisnuit cu trupul nostru cel trecator, ce ne pare perfect normal asa cum il cunoastem, la fel avem si obisnuinta „binelui”. Daca trupul este vatamat dintr-un motiv anume, daca ne accidentam la sport sau daca pur si simplu capatam o boala, ne doare si ne strica linistea ce o aveam sanatosi fiind. Vatamarea apare brusc, este intensa si o „apreciem” cu mult peste ceea ce este ea cu adevarat.
Suferinta precede trezirea constintei. Este o conditie necesara dar nu si suficienta. Ea blocheaza anumite supape „rele” ale constintei noastre, blocheaza sinapsele ce alcatuiesc sistemul gandurilor vatamatoare. Nu este insa de ajuns pentru a ne trezi. Trebuie ca si noi sa facem voit, constient, niste pasi inspre aceasta trezire.
Se spune ca „mintea este ochiul sufletului nostru”.