Planurile Omului nu coincid neaparat cu vointa lui Dumnezeu. Oricat de elaborat ar fi un plan al Omului, oricat de multi ar fi cei implicati, indiferent de investitiile uriase facute inspre a reusi, cuvantul final il are doar Dumnezeu.
Am trait in ultimele luni cu siguranta castigarii alegerilor din SUA de catre d-na Clinton, dar si cu speranta ca ceva se va intampla astfel incat sa castige dl. Trump. Iata ca a castigat. Spre marele bine al poporului american si, spun asta cu temei, spre binele nostru, al romanilor. Este cunoscut apetitul unic in Europa al romanilor pentru America, mare parte din noi am crescut „asteptandu-i pe americani”. Suntem poate poporul cel mai filo-american la est de Atlantic. Cu toate acestea, administratia Obama-Hilary Clinton ne-a tratat cu foarte multa reaceala (incerc sa fiu diplomat…). Timp de trei ani, incepand cu noiembrie 2013 pana la sfarsitul lui 2015, Romania a fost singurul stat membru NATO fara ambasador al SUA. In diplomatie este evident un astfel de „mesaj”, el fiind des folosit pentru a arata „pozitia” pe care o anumita tara o ocupa in ierarhia intereselor celui ce are de numit ambasadorul. Deloc de neglijat ca subiect a fost si cel al eliminarii vizelor de calatorie pentru cetatenii romani ce se deplaseaza in SUA. Nimic nu mai subzista astazi, ca element concret, pentru ca noi romanii sa mergem sa cersim viza de calatorie la ambasada americana. Am semnat tot ceea ce era de semnat intre noi si SUA, atat la nivel de cooperare in justitie, cat si in ceea ce priveste relationarea intre serviciile de informatii, CIA-ul si FBI-ul recunoscand public excelentele relatii cu Romania.
Dar iata ca asteptarea cuminte si supusa a noastra pentru numirea unui ambasador de catre adiministratia Obama-Clinton a luat sfarsit in august 2015, cand Senatul SUA a confirmat propunerea Presedintelui si l-a numit ambasador al SUA in Romania pe dl. Hans Klemm. Pentru a acoperi probabil lipsa timp de trei ani a unui ambasador american la Bucuresti, administratia Obama-Clinton a numit un diplomat de cariera, cu vasta experienta in cadrul misiunii dimplomatice SUA la Tokyo – Japonia, ca ofiter de rang doi afaceri economice si fost ambasador intr-o tara cu o populatie de 947000 de oameni (malayo-polinezieni si papuasi ca origini etnice), cu un PIB de sub un miliard de dolari americani si cu o suprafata de 15 ori mai mica decat cea a Bucurestiului si de 14900 de ori mai mica decat cea a Romaniei – Republica Democrata Timorul de Est.
Evident ca noi nu trebuie si nici nu s-ar cadea sa judecam in vreun fel numirile de ambasadori ai altor tari la Bucuresti. Trebuie sa depunem toate eforturile pentru o buna primire a acestora, pentru mentinerea unor stranse relatii cu tarile pe care le reprezinta, fiind de la sine inteles ca Romania este cu mandrie o tara membra a UE, a NATO, semnatara a aroape tuturor tratatelor si conventiilor internationale ce definesc actualul climat de cooperare intre tarile dezvoltate. Ce ne facem insa atunci cand un ambasador la Bucuresti aplauda frenetic o inmormantare si se intristeaza la nunta ? Fac parte actiunea, atitudinea lui din normele si uzantele diplomatice? Cu siguranta nu ! In principal, relationarea la nivel diplomatic dintre state se bazeaza pe Conventia de la Viena din 1961. Aceasta interzice in mod expres amestecul diplomatilor straini in treburile interne ale statului in care sunt acreditati.
O societate (mai ales una trecuta prin 45 de ani de comunism si 26 de ani de post-comunism/capitalism incipient/tranzitie sau orice notiune putem noi aplica definirii societatii romanesti) nu este un mecanism inert, amorf, ci dimpotriva, are o viata foarte activa, raspunde la tot felul de provocari, se schimba in functie de factorii externi cu care intra in contact. Societatea noastra, ca orice alta societate, are si bune si rele, este compusa din mai multe parti, fiecare cu interese proprii. Intr-o astfel de tara, in care organisme extrem de respectate atrag atentia asupra derapajelor anumitor institutii, in timp ce presa este impartita aproape in mod egal intre a denunta sau a apara institutiile respective, un ambasador nu are voie sa fie parte a jocului! Nu poate aplauda public pe unul sau pe altul dintre jucatori. Nu poate vorbi pe sleau in spatele usilor inchise, in termeni fermi de genul „vom face tot ceea ce este posibil ca actualul premier sa ramana si dupa alegeri”, cu oameni ce au relevanta sporita in procesul electoral (probabil ca in Timorul de Est nu exista ecou in spatele usilor inchise, aici avem insa aceasta caracteristica locala…). Un Ambasador nu poate fi parte a procesului electoral din tara unde se afla acreditat temporar… Nu poate, de asemnea, sa fie vedeta a clipurilor de sustinere a diversilor sefi temporari de institutii publice. Nu poate sa se pozeze cu steagul asa zisului Tinut Secuiesc, stiind desigur ca se afla in Romania la post, iar tricolorul nostru ii este, banuiesc, cunoscut. Oricat de mult l-ar asigura prietena dansului din Tel Aviv ca poate actiona discretionar aici in tara noastra, haina pe care o poarta ii impune un anumit tip de atitudine.
Dar iata ca ceva s-a schimbat. Ceva major. Nu stiu de ce, dar in ultimii ani nu am mai simtit deloc ca as vrea sa revad America. Nu doar eu. Foarte multi din cei cu care am stat de vorba. Cred ca noi romanii ne-am simtit usor tradati, am simtit ca pentru America nu conteaza decat propriul interes, ocuparea de pozitii cat mai bune si asigurarea lor. Am simtit ca politica Obama-Clinton nu ne-a adus pe pozitia de respect pe care o meritam din plin. Vizionand un discurs extraordinar al lui Donald Trump (pe care il atasez acestei scrieri), am inteles cat de mult am gresit. Nicidecum America nu trebuie, nu trebuia judecata de catre mine, de catre noi, ci eventualul „grup”, parte a eventualului „sistem” ce a determinat o astfel de atitudine, dand nastere la o astfel de reactie din partea mea (a noastra). America este o natiune cu adevarat mareata. Iar astazi Dumnezeu a parafat aceasta prin alegerea facuta. Donald Trump a fost ales pentru ca nu era parte a „sistemului” („establishmentului” cum ii place chiar lui sa spuna). A fost ales pentru ca el a ales sa spuna adevarul, pentru ca a iesit in fata alegatorilor, a poporului, asa cum este el, fara fard, fara replici si gesturi invatate cu specialisti, fara discurs citit de pe foaie… Din punctul meu de vedere, a fost genial…
Am avut ocazia sa ii cunosc familia. Acum sapte ani. Am petrecut cateva ore impreuna, intr-o duminica superba. El nu era prezent. Nici prin cap nu imi trecea ca se va ajunge aici. Am discutat despre diverse proiecte pe care ei vroiau sa le porneasca in acea locatie, am descoperit prieteni comuni si, mai ales, le-am vorbit despre Romania, despre avantul pe care il luase tara mea in acea perioada. Tin minte ca le-am povestit despre placutele de la Tartaria si despre Delta Dunarii. Au fost super impresionati si au promis ca vor petrece sigur o vacanta aici. Dar eu nu am mai revenit, am considerat doar ca a fost o dupa-amiaza petrecuta placut, pe malul oceanului. Sper sa mai gasesc pozele din acea vreme…
Am o certitudine. Votul din America va avea un puternic ecou la Bucuresti. Iar pentru Romania va fi foarte bine.
Doamne ajuta !
P.S.
Am „presimtirea” ca in primavara lui 2017, printre primele cinci vizite externe ale celui de-al 45-lea Presedinte american, se va numara si cea in Romania. Bineinteles, daca guvernul nostru la acea data va fi unul expresie a vointei poporului. Precum s-a intamplat azi in America…