Black … Sea

Se pare ca Antenele nu uita. Iar numele meu va fi in continuare aruncat in eter de catre trupa de soc a A3-ului. Pana azi m-am abtinut in a intra in orice fel de interactiune cu acestia, incercand pe de o parte sa accept “vremurile”, constient fiind ca orice actiune a mea va necesita un efort mare pentru a imi repara imaginea atat de mult afectata in ultimii 5 ani, iar pe de alta parte am luat de bune sfaturile unor prieteni, jurnalisti sau actionari in media, care mi-au recomandat “sa stau si sa inghit” pentru ca nu voi avea nicio sansa in fata unui (unor) trust (uri) atat de puternice, cu atat de multa vizibilitate.

Trebuie totusi sa arat de unde vine acest apetit al A3-ului de a ma ponegri, discredita, de a ma manji cu tot felul de acuzatii. Totul a plecat din perioada imediat urmatoare castigarii alegerilor de catre USL. Am primit un telefon de la o doamna ce s-a recomandat ca fiind asistenta d-lui Sorin Alexandrescu si m-a invitat “de urgenta” la o discutie cu dansul. Discutia a avut loc chiar in acea zi, in biroul dansului de la sediul Intact. Discutia a constat de fapt intr-o serie de amenintari, de genul: “stiti bine cine suntem, stiti ca va putem distruge mediatic si nu numai, va rog sa uitati imediat subiectul …. , deoarece acesta este un subiect la care familia Voiculescu tine personal foarte mult, iar pentru noi este nenegociabil”. Pentru ca la vremea respectiva nu aveam atitudinea de astazi si, din pacate, priveam mai mult pe orizontala decat pe verticala, clipa, prezentul fiind cele ce contau, mi-am permis sa ii raspund exact cum am simtit in momentul acela, termenii nefiind chiar onoranti pentru mine. Dl. Alexandrescu mi-a spus clar si raspicat ca aceasta este alegerea mea, dar sa fiu constient ca voi fi strivit de puterea lor mediatica.

Ceea ce a urmat a confirmat amenintarile d-lui Alexandrescu.

In viata mea s-a intrat cu bocancii. Niste jurnalisti, impreuna cu diversi invitati, intr-un gen de spectacol ciudat, ce imbina satira, fictiunea, pamfletul, pentru mine greu de digerat, par a avea de acoperit doua directii clare: audienta si plata unor polite catre diverse personaje (imbinat desigur, la pachet, si cu un soi de santaj). Audienta o au din belsug, fiind pe locul doi in clasament. In ceea ce priveste plata politelor, aici avem o lunga lista, dar, de departe, fostul Presedinte Basescu este tinta principala, “nenegociabila”. In mod sigur nu pot fi banuit de simpatie sau orice fel de legatura cu acesta, asa ca nu ar trebui sa fiu intrpretat ca subiectiv atunci cand afirm ca toata actiunea Antenei 3 impotriva familiei Basescu si a apropiatilor sai a deposit orice zona a admisibilului, a trecut peste orice deontologie a profesiei de jurnalist, neavand ca termen de comparatie decat o actiune de tip mafiot, bine organziata. Cu tinte precise, cu o agenda bine pusa la punct, cu atragerea periodica in unele cazuri sau continua in altele, a diverselor personaje publice, unele de mare valoare in aria lor de activitate, pentru a confirma afirmatiile jurmalistilor din platou.

Strict referitor la emisiunea Sinteza zilei din data de 6 octombrie 2016, tin sa fac cateva precizari:

am petrecut in aceasta vara cateva week-end-uri pe litoralul romanesc. Am ales o plaja unde se gaseau deja prieteni de-ai mei. Nu sunt de acord cu termenul “plaja de fite”. Nereferindu-ma la mine, ar insemna ca toate miile de turisti ce s-au bronzat pe acele sezlonguri trebuie cetegorisiti drept fitosi?

M-am cunoscut recent cu Daniel Dragomir si ne-am imprietenit relativ repede. Este un om ce poseda o inteligenta iesita din comun, are un bagaj cultural-informational (si nu ma refer la cel specific serviciilor de informatii, aceasta fiind o zona ce nu de catre mine poate fi analizata…) de exceptie si, cel mai important, este un om deosebit prin modul in care se comporta. Mi-a facut mare placere sa petrec timp cu el si cu familia lui si sper sa il revad cat mai curand;

Pe D-na Alina Bica am cunoscut-o chiar atunci cand pozele de pe plaja prezentate de catre Antena 3 au fost facute;

Nu am participat la masa la care, conform Antena 3, au fost prezenti Elena Udrea, Alina Bica, Daniel Dragomir, etc.

Incercarea grupului din platoul Antena 3 de a construi o poveste in jurul prezentei mele sau a altor persoane in niste locuri publice, inconjurati de sute sau chiar mii de alti oameni, aducand o accentuata nota de conspiratie in ceea ce ne priveste, mai ales legand aceste poze de scandalul momentului (Black Cube), consider a fi la limita de jos a jurnalismului, nefacand deloc cinste celor ce promoveaza astfel de practici. Este evident ca, cine doreste a face astfel de planuri precum cele descrise de A3, nu o face in public, pe plajele de pe litoral sau in restaurante;

De fiecare data cand ma duc in fata Instantei, mi se aminteste ca beneficiez de prezumtia de nevinovatie si ca pana la o eventuala decizie definitiva de condamnare, sunt considerat nevinovat. Are oare jurmalistul Gadea sau unii dintre colegii lui o alta parere/abordare, justificata, desigur? Pentru ca modul in care sunt prezentat de catre dansii in fata intregii tari este unul de vinovatie dovedita, fara drept de apel;

Referirea la persoana mea, in cadrul materialelor prezentate de catre Antena 3 la emisiunea Sinteza zilei din data de 6 octombrie 2016, precum si in anumite reluari de a doua zi, precum si in multe alte emisiuni ale acestui post, ca “miliardar penal” sau “milionar penal” sau expresii precum: “dupa ce a furat de la stat, se relaxeaza pe plaje de fite”, pe langa faptul ca este total neadevarat, este si de natura a imi aduce grave prejudicii de imagine. Din acest motiv, ma adresez instantelor de judecata pentru a indrepta cele prezentate.

Am observat o pozitie publica a d-nei Udrea in ceea ce priveste aceasta emisiune, pozitie cu care sunt total de acord si, atat cat se poate, o incurajez sa mearga pana la capat si sa spuna ceea ce stie.

Adevarul nu este si nu va fi nicicand miscibil cu astfel de activitati precum cele instrumentate de catre dl. Gadea, asa ca, mai devreme sau mai tarziu, totul va fi dezvaluit. In lipsa unei legi clare a presei, este aproape imposibil sa iti reabilitezi numele dupa ce un astfel de grup te-a inclus in zona tintelor lor.

Vedem zilnic la televizor catuse. Arestarea preventiva nu mai este demult o exceptie, folosita doar in cazuri de forta majora si atunci cand cel in cauza reprezinta un pericol mare, iminent, pentru societate. Poate ca asa trebuie sa fie, poate ca este singura operatie posibila pentru a ne vindeca ca societate, ca tara, ca neam. Bunicii mei imi spuneau ca ei au fost o generatie de sacrificiu, la fel imi spun si parintii mei. Din pacate, exact asta le voi spune si eu copiilor mei. Noi suntem o generatie de sacrificiu. Ceea ce ma sperie insa, este legat de modul in care se aplica aceasta selectie. Justitia nu mai este oarba, asa cum ar trebui, ci are o privire foarte ascutita pe directiile dictate de catre unii sau altii, fiind insa total dezinteresata pe alte directii. “Prezumtia directionata de vinovatie” este si va fi sintagma la moda a urmatorilor ani. Multi dintre noi ne dorim democratie la noi in tara, ne dorim sa fim lasati sa muncim, sa cream, fara interventia politicului sau a diverselor organisme de stat, mai mult sau mai putin oculte. Ne dorim mecansime simple in economie, reguli de lunga durata, pe baza carora sa ne putem face planuri pe masura. Avem pe masa tot ceea ce ne trebuie, dar nu avem un management de tara de calitate. Toate itele ascunse ale ultimilor ani vor iesi din zona de crepuscul si vor fi vizibile noua tuturor. Vom vedea cu totii ca pregatirea profesionala, meritul, nu au contat deloc in a pune oamenii pe functii importante. Totul a fost, este, un joc de pozitionare personala pentru cei ce ne conduc, in speranta intaririi pozitiei lor, in speranta de a obtine tot felul de avantaje, mai mult sau mai putin oculte. Un modest test de inteligenta aplicat celor ce obtin pozitii cheie in stat nu ar strica deloc.

Exista o regula impamantenita a drumului de mijloc. Noi romanii nu reusim sa o aplicam deloc. Noi am fost lipiti de Rusia si am condamnat ferm “imperialismul” occidental, in special exponentul cel mai negru al lui: Statele Unite al Americii. Acum suntem lipiti organic de occident, in special de SUA si condamnam orice are legatura cu Rusia. Total gresit. Avem motive temeinice sa pastram acest tip de relatii apropiate cu SUA, dar asta nu trebuie sa inhibe relatia noastra cu vecinii sau cu tari ce si-au exprimat deschis intentia imbunatatirii relatiilor (in special economice) cu noi, precum China sau India sau alte economii emergente. Fara a plagia un binecunoscut fost ministru/viceprim-ministru, interesul national ar trebui sa fie cel ce primeaza pe agenda conducatorilor nostri.

Despre DNA imi vine greu a ma exprima. Desigur, avand ca motiv doar faptul ca sunt la randu-mi cercetat in doua dosare de catre aceasta institutie. Voi scrie totusi cateva randuri. Nu reprosez deloc faptul ca sunt cercetat. Este normal ca dupa asa o perioada agitata, plina de evenimente mai putin ortodoxe, sa se incerce a se clarifica niste subiecte. Reprosez insa modul in care se realizeaza aceasta cercetare si sunt sigur ca acesta va fi ferm condamnat pe viitor. Mai mult, daca se va dovedi ca anumite dosare au fost facute la comanda, pentru a se ajunge la anumite personaje, in idea neutralizarii acestora pe plan politic, in acest caz lucrurile ar trebui pedepsite exemplar. Pentru ca niciuna din infractiunile ce compun codul penal nu ar trebui sa fie mai grava decat aceasta. A te folosi de pozitia de magistrat, cu onoare si speranta oferita tie de catre popor, pentru a ingradi discretionar si directionat cea mai de pret avutie a omului, libertatea, depaseste ca gravitate orice altceva. Garantarea unei justitii 100% corecte ar trebui sa fie unul din principalele noastre proiecte de tara.

Constient fiind ca un blog precum al meu, aproape deloc vizibil, cu cateva sute de accesari nu poate sta in fata unui trust de presa cu cateva sute de mii de “accesari”, indraznesc totusi sa apas butonul “Publica”.

PS.

Ma intreb cum ar dezbate dl. Gadea inregistrarea discutiei mele cu dl. Alexandrescu…

7 comentarii la „Black … Sea”

  1. Un singur comentariu. Domnule Truica, asta este un monolog iar cenzura nu va face cinste. Am intrat pe blog sa vad ce spun oamenii de rand despre postarea dumneavoastra dar se pare ca cenzurati la greu comentariile negative iar cele laudative nu prea sunt. Doar unul?
    Poate daca ati dialoga cu oamenii, i-ati convinge mai bine ca sunteti nevinovat. Monologul inseamna aroganta. Inseamna „crezi ce vezi sau ce spun eu?”. Din pacate pentru dumneavoastra credem ce vedem… la Antena3. Pentru ca nu pot crede un individ care nu poate raspunde la intrebari ca de exemplu, cum v-ati facut acea avere imensa?

    1. Stimate domnule Popa,

      sunteti primul vizitator al blogului meu care imi adreseaza intrebari si caruia, iata, ii raspund. Nu exista decat patru comentarii pe blogul meu, pe care le puteti vedea si dvs. Nu am sters niciodata opinia nimanui (sper sa nici nu o fac, daca ramane in tiparul conversatiei elegante).
      Prin ceea ce am scris nu mi-am propus sa intru in dialog cu oamenii, probabil pentru ca nici nu am aceasta experienta a blogului, nu am facebook sau alte softuri de socializare. Am sa raspund totusi, punctual, acolo unde consider necesar sau unde, prin cele expuse pot da o mana de ajutor.
      Exista in fizica, pentru a putea determina anumite masuratori, celebra raportare la un sistem de referinta. Dvs. afirmati ca am o avere imensa. Probabil ca va raportati la un numar foarte mare de concetateni ai nostri care au posibilitati economice mult mai reduse. Si va dau dreptate. Nu stiu cat ati calatorit prin lume, insa, va asigur ca eu nu ma calific in a fi descris ca avand o „avere imensa”.
      Modul in care am dobandit ceea ce am acum comporta o discutie/expunere mult mai ampla. Va asigur insa ca nu am intrat in zona penalului si, sper, justitia va si confirma acest lucru. Am gresit mult in ceea ce am facut in viata si am si fost aspru pedepsit pentru asta. In anul 2010 am incetat a fi ceea ce mi se parea, cu mandrie, ca ajunsesem si a inceput o perioada de sase ani in care pot spune ca am ramas fara tot ceea ce conta pentru mine, suferind enorm. Daca ne-am raporta la acest sistem de referinta, va asigur domnule Popa ca sunteti infinit mai bogat decat mine. Dar, sunt convins ca nu asta intereseaza in ceea ce ma priveste.
      Daca doriti o scurta motivare a faptului ca am agonisit cate ceva, sa stiti ca nu am avut o reteta si nu am beneficiat de un start avantajos. Primii bani semnificativi pentru mine la acea vreme i-am facut in a doua jumatate a anilor 90. Intr-o cladire de pe Bd. Banu Manta, ce apartinea fostei mele sotii, am avut un mic magazin de unde se putea cumpara aproape orice si un internet caffe, care la vremea respectiva mergea extrem de bine. Din ambitie, vazand ce profituri uriase faceau la vremea respectiva ISP-urile (Internet service providers), am avut ambitia si nebunia sa fac si eu unul. SI nu oricum, ci bazat pe fibra optica. Am fost pionierul fibrei optice in Romania, am realizat o conexiune cu TeleGlobe, cel mai mare carrier de date din lume, legand Bucurestiul de New York si Canada. A fost o perioada foarte frumoasa, in care am facut un profit la care nu indrazneam sa ma gandesc cu cativa ani in urma. Am legat la internet pe fibra optica aproape tot ceea ce era important in Bucuresti si imprejurimi. Am participat la o licitatie pentru servicii internet a Guvernului si am si castigat-o. Asa am ajuns sa cunosc diversi oameni din Palatul Victoria. Probabil ca felul meu de a fi de la acea data a determinat pe un Consilier de Stat al Primului Ministru sa ma recomande acestuia. Intr-o seara am fost sunat si am fost invitat la Cabinetul Primului Ministru. Intalnirea a avut loc chiar a doua zi, dimineata, surpriza fiind ca m-am vazut direct cu Premierul Romaniei la acea data. Fara sa mai intru in detalii, rezultatul a fost ca peste cateva zile am fost numit Director de Cabinet al Primului Ministru.
      Sunt mandru pentru ceea ce am facut in acea perioada, o mare parte din modul de lucru de astazi in cadrul Cabinetului PM fiind implementat de mine, cu ajutor din partea Cabinetului Tony Blair.
      In decembrie 2004 am parasit definitiv zona politica si a administratiei de stat si, cu pasi marunti, m-am reintors in zona de business.

      Motivul pentru care, din cand in cand, mai scriu cateva randuri, nu il reprezinta incercarea de a fi pus intr-o lumina pozitiva. Ma intristeaza insa sa vad cum anumite grupuri, doar in numele unor interese oculte, mint si dezinformeaza populatia, transformand-o intr-o masa de manevra credula si ascultatoare.
      Iar in ceea ce priveste prezumtia de nevinovatie in viziunea non-justitie, v-as rapunde simplu: „cel fara de pacat sa arunce primul piatra”.

      1. Domnule Truica, nu din motive de simpatie sau din dragoste pt ideea de justitie eu va acord prezumtia de nevinovatie.V-o acord intrucat in zilele noastre cei care au in ROF sa acuze si sa dovedeasca acuzatiile sunt , de departe, cea mai infloritoare industrie din Romania.Asadar are cine sa va acuze si sa va judece.Ca om de afaceri ( asa intinata este expresia asta ca am incercat sa gasesc un sinonim inainte sa o folosesc ) insa recunosc ca nu va inteleg.Castigati extraordinar din afaceri legale si transparente ( asa sustineti ) … ce v-a trebuit administratie publica? Nu imi serviti explicatia cu slujitul tarii…fiti decent.Mai mult dupa retragere din administratie va ocupati de retrocedari de terenuri ( asta a aparut in rechizitorii , in presa ) fiind comisionat generos in urma interventiilor in administratia asupra careia aveati un ascendent…asta domnule Truica nu mai este business si o stiti si Dumneavoastra…sunt mis masuri pt care macar moral ar tb sa va considerati vinovat.Legal…are cine sa se pronunte.BTW: perfect credibila povestea cu Antenele de asta am si scris aici intrucat am patit ceva asemanator.In rest toate bune.

        1. Va multumesc pentru partiala intelegere… Dar:
          – alegerile in viata par foarte potrivite la momentul lor, insa se pot dovedi gresite (sau nu) mai tarziu
          – se spune ca puterea este un drog mult mai mare decat banul.
          – nu regret deloc perioada petrecuta in adm publica. Din contra, pot spune ca am invatat enorm, am cunoscut oameni de exceptie.
          – nu m-am ocupat niciodata cu retrocedari de terenuri. Daca va referiti la chestiunea cu Al Romaniei, impreuna cu niste foarte puternici parteneri, din tara si din afara, am vazut o oportunitate in a dezvolta proiecte imobiliare. Totul a fost extrem de transparent si s-a facut prin companii de avocatura de top. Eu sau partenerii mei nu am avut niciodata tipul de interactiune descris de procuror. Dar, stiti probabil ce s-a urmarit prin (re)deschiderea acestui dosar si unde se dorea a se ajunge..

          Moral ma consider foarte vinovat. Chiar pentru o arie mai mare decat banuiti…

  2. Cu siguranta o lunga perioada nu se va mai pomeni numele Remus Truica la antene . Cred ca „domnul profesor” Voiculescu sta cu pastilele de tensiune in buzunar ! Vorba lui nea’ Gigi…….din punct de vedere economic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 13 =