Despre spatiu si timp

Aveti idee cat de mare este distanta intre libertate si catuse? In media cazurilor, in tara noastra ma refer, este de cca. 12 ore. Te trezeste dimineata, de obicei intre orele 6-7, un batut puternic in usa. Niste domni cu masti pe fata, neaparat de statura masiva, navalesc peste tine in casa. Sunt urmati de un domn procuror sau un ofiter de politie judiciara sau si si. Ti se comunica un mandat de perchezitie si ti se pune in vedere ca libertatea ta de miscare este restransa, in asa fel incat sa fii in permanenta in raza lor vizuala. Ti se dau doua ore pentru a-ti aduce un avocat, bineinteles, daca vrei asta. Apoi incepe calvarul. Casa iti este rascolita milimetric. Tot ceea ce are memorie electronica iti este luat. Documentele tale la fel. Apoi, dupa ce se termina perchezitia domiciliara, ti se arata un al doilea mandat. Cel de aducere. Este evident ca era nevoie ca statul sa cheltuiasca resurse importante pentru a se asigura ca nu te pierzi pe drum, ca nu fugi de el… Nu conteaza deloc lipsa antecedentelor, faptul ca nu esti acuzat de nimic ce presupune violenta. Foarte important este ca intre usa casei si masina, atunci cand iesi flancat de catre domnii ce poarta masti, sa fie cateva echipe tv.

Dupa drumul cu sirena si girofarul pornite ajungi la o alta usa. Cel mai des intalnita este cea pe care scrie DNA. Dar concurenta se agita puternic pentru a reduce din avans. Intre masina mascatilor si usa DNA, alte echipe tv.

In fata procurorului e simplu. Cel putin asa a fost in ceea ce ma priveste. Mi-a adus la cunostinta ca sunt suspect. M-a intrebat, plictisit, daca vreau sa dau declaratie. Bineinteles, am raspuns. Cunosc bine acest subiect si pot ajuta la aflarea/intelegerea adevarului. Nu am trezit interes, din contra. Mi-a spus ca stie tot ceea ce are nevoie, ca nu-i mai trebuie nimic. Si, uitandu-se in ochii mei, incercand un aer doct ce nu i-a iesit deloc, mi-a spus asa: „ani multi de puscarie… e grav… ” Importanta acelui moment, semnificatia celor rostite de catre procuror aveam sa le inteleg mai tarziu. Desi, recunosc, avocatul ce ma insotea le-a deslusit pe loc iar eu am refuzat sa cred.

A urmat, imediat, o noua hartie (existenta deja, asa ca prezenta mea acolo era doar o formalitate ce trebuia indeplinita…), prin care am fost transformat din suspect in inculpat.

Si, iar, o noua hartie. Ordonanta de retinere pentru 24 de ore (si aceasta hartie era deja scrisa, facea parte din plan…).

Asa de simplu este.

Acum, azi, vad mult mai limpede acele momente si le inteleg rostul. Nu voi comenta prea mult in ceea ce priveste fondul cazului. Voi insista insa pe zona procedurilor ce s-au desfasurat. Ca sa nu lungesc prea mult mica poveste si pentru a nu respecta planul clasic al unei naratiuni, voi porni cu sfarsitul (cel dorit de dansii, nu neaparat si cel realizat/realizabil). Si anume: Tariceanu trebuie sa cada. El este una din tinte. Celelalte vor aparea pe parcurs.

De ce am inceput cu posibilul sfarsit? Pentru a intelege cum functioneaza justitia directionata. Pentru a intelege ca ceea ce se intampla astazi in Romania este de o gravitate extrema. Iar inertia sociala, politica, economica nu lasa sa se vada pe loc efectul actiunilor de azi. El va fi resimtit din plin in urmatorii ani. Vom avea o societate bazata pe frica, pe denuntatori ce fac ceea ce fac doar ca sa scape ci nu din dorinta de a spune adevarul. Clasa politica va fi una total subjugata detinatorului cheilor de la catuse. Iar economia va avea doar patroni cetateni straini. Poate ca noi romanii vom mai putea vinde cate ceva in piata, dar si acest ceva va fi foarte bine definit si va trebui sa respecte zeci de norme venite de nici nu mai stii de unde. Deja capitalul autohton aroape a disparut, iar proprietarii lui sunt in puscarie sau in drum spre.

Sa revin. Intregul demers al anchetatorilor a fost directionat inspre a obtine ORICE pentru a-l incrimina pe CPT. Personal, am asistat la momente penibile, ce nu credeam ca pot avea loc intr-o institutie ce se bucura de peste 60% !!! din increderea populatiei. Dupa ce am fost tarat cu catuse la maini prin diverse locuri, dupa ce mi s-a spus clar ca nu au nevoie de nimic de la mine, am fost chemat (de cateva ori) pentru a face un denunt. Mi s-a spus ca nu sunt nici cel mai bun si nici cel mai rau din acest dosar, mi s-a spus ca el, procurorul, este cel mai bun prieten al meu in acest moment si ca am sa fiu uimit cate lucruri bune se pot intampla. Cei care ajuta actul de justitie beneficiaza de multe avantaje. Pe scurt, daca acceptam sa fac un denunt incriminator pentru CPT sau Steinmetz, astazi eram liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

six + 2 =